Hei bună! Putem da drumul următorului proiect legat de baloane pentru evenimente.
Așa cum știi deja din edițiile trecute, îți punem la dispoziție toată experiența noastră.
Am dobândit această experiență în timp și ne-am format propriile tehnici și scurtături pentru a ne ajuta în munca de teren.
Cum reușim să ținem sub control 5 decoruri cu baloane în aceeași zi? Pentru noi e simplu. Ție însă cum ți se pare?
Te provoc să mi te alături vineri 1 decembrie 2023 și vom crea împreună cel mai frumos decor de iarnă. Vei lucra alături de mine și echipa mea și vei primi răspunsuri live la toate întrebările tale.
Poți folosi fotografiile și filmările pentru portofoliul tău și poți primi sprijin și suport și pe viitor în grupul Next Level, format din toți participanții celor 5 ediții de până acum. Da, ai citit bine… Suntem la a 6 a ediție și sigur nu ne vom opri aici.
Dacă ar fi să culeg câteva recenzii ale cursanților noștri, v-aș sugera să urmăriți evoluția lor în timp. Se poate vedea cu ochiul liber activitatea lor în decorurile cu baloane, înainte și după iunie 2022. Am eliminat costurile legate de cazare și am condensat așa încât să putem petrece o zi întreagă împreună. Astfel am obținut cel mai bun preț de pe piață.
De ce doar 1200 de ron? Deoarece îmi doresc să împărtășesc cu voi ceea ce am învățat. Nu vreau ca partea financiară să fie un impediment în nevoia voastră de dezvoltare. Stiu cum este să începi de la zero. Am clădit un nume și o afacere de succes dar am facut asta în timp, participând la nenumărate întâlniri, cursuri naționale și internaționale, mastreclass-uri…etc. Nu am refuzat nimic din ce am considerat că mă poate ajuta să mă dezvolt personal și profesional indiferent care au fost costurile. EU MERIT! Dacă și tu consideri că meriți, competează formularul de înscriere aici https://forms.gle/9rJX9mfqK4UN9LrZA.
Te aștept să faci parte din echipa mea Next Level.
NEXT LEVEL se adresează toturor celor care vor să se evidențieze într-o lume în care, decorurile cu baloane sunt tot mai solicitate. Fie că este vorba de o nuntă, botez, majorat, inaugurare sau orice aniversare, clienții vor pe lângă alte servicii conexe și un decor din baloane, lângă care toți invitații vor să se pozeze.
La acest workshop vei învăța tot ce trebuie să știi despre cum se realizează un astfel de decor. Tehnici de prindere, legături, secrete, astfel ca tu să poți realiza acel decor din fotografia pe care clientul a salvat-o de pe Pinterest. Vei învăța tehnici noi și îți vei îmbogăți experiența profesională astfel încât să te diferențiezi și să fii perceput ca un profesionist. Portofoliul te va ajuta să îți demonstrezi profesionalismul. Echipa noastră foto-video se va ocupa de acest aspect. Îți punem la dispoziție toată trusa de care ai nevoie pentru decorurile pe care le vom realiza împreună.
Inclus in cost: Open bar pentru soft drinks și cafea pe toată durata evenimentului. Achitarea și rezervarea locului se face astfel: avans de 50% pentru rezervarea locului și restul de 50% cel mai târziu vineri 17 martie 2023. Membrii NEXT LEVEL din edițiile anterioare beneficiază de un discount de 20% din pretul workshop-ului.
Formularul de înscriere la eveniment: https://https://forms.gle/vdSnqLtxJ8SP4YAj8
WORKSHOP CU ȘI DESPRE BALOANE
Ți-ai arătat interesul pentru workshop-ul meu cu și despre baloane. Așadar, acum te invit alături de mine să petrecem 2 zile intense, timp în care te voi învăța cum să faci decoruri pline de personalitate! Printre altele, vei afla:
• Cum să îți alegi recuzita;
• Cum să îți alegi baloanele;
• Care sunt principalii furnizori de pe piață;
• Cum stabilești prețul;
• Cât timp îți este necesar confecționării unor decoruri cu baloane;
• Ce trebuie să conțină trusa ta de lucru.
M-am organizat astfel încât tu să ai toate condițiile pentru a te concentra cât mai bine asupra obiectivului pentru care ai ales să participi… Cu ajutorul meu, îți vei dezvolta deprinderea de a lucra cu baloane și a crea decoruri pline de personalitate pentru evenimente.
Mai mult decât atât, îți ofer un portofoliu complet și idei pentru decoruri unice!
Formularul de înscriere este pe acest link: https://forms.gle/mx98J2qRtDkqoYJt7
PREȚUL WORKSHOP-ULUI – 1800 LEI, care include:
• Cazare pentru o noapte.
• Mic dejun
• Mese ușoare de prânz pentru ambele zile ale workshop-ului
• Cafea, răcoritoare si gustări pe parcursul workshop-ului;
• Poze cu decorurile realizate, făcute de fotografi profesioniști;
• Diplomă de participare NextLevel;
• Toate secretele lumii cu baloane pe care eu le-am aflat până acum;
Dacă până aici te-ai convins că trebuie să vii, in primele 10 zile îți poți rezerva locul cu 1500 lei!!!
Pentru ca tu să îți însușești cât mai eficient toate aceste calități am pregătit un program foarte bine organizat pentru cele 2 zile de workshop:
Marți:
10:00 – Dăm startul workshop-ului;
-Introducere, prezentare materiale, discuții despre calitatea produselor de pe piață, alegerea decorurilor;
-Modul de umplere a baloanelor cu aer și cea mai bună metodă de legare a baloanelor în funcție de decorul realizat;
-Asamblarea primelor panouri;
12:30 – Fotografii cu primele decoruri finalizate;
13:00 – Pauză de masă și socializarea pe teme conexe;
14:00 – Continuarea decorurilor
17:30 – Finalizarea lucrărilor cu o nouă ședință foto
Miercuri:
9:00 – Micul dejun;
10:00 – Începerea activității (Pregătirea baloanelor pentru decorurile ample) și realizarea acestor decoruri;
13:00 – Pauză de masă și socializarea pe teme conexe;
15:00 – Festivitatea de premiere și ședință foto.
Vă promit o experiență unică și vă aștept cu drag în lumea baloanelor Next Level!
Program activitati WORKSHOP BALOANE
Vreau să te ajut să îți însușești noi aptitudini pe tot parcursul workshop-ului. Vor fi 2 zile intense în care vei afla tot ce trebuie să știi despre cele mai cerute decoruri cu baloane pentru evenimente :
Pentru ca tu sa iti insusesti cat mai eficient toate aceste calitati am pregatit un program foarte bine organizat pentru cele 2 zile de workshop:
28 iunie:
29 iunie
Închide ochii și imaginează-ți cea mai fericită zi din viața ta. Pășești spre altar și totul îți inspiră liniște, bucurie și basm. Nu e doar magia momentului… sunt toate micile detalii care în amintirile tale formează cadrul perfect. Dacă îți dorești să trăiești acest sentiment sublim, nu subestima importanța decorului de nuntă.
Poate știi deja exact cum va arata nunta ta, poate ai salvat articole din reviste înca din liceu sau ai arhivat deja poze de pe Pinterest. Sau poate nu ai nici o dorință specială și vrei să descoperi acum ce stil ți se potrivește pentru nuntă.
Noi am pregătit pentru tine idei de decor de nuntă ce ar putea să devină parte din povestea ta feerică.
Decor de nuntă în stil BOHO
Într-o pădure sau într-o grădină, stilul Boho se potrivește perfect unei nunți aproape de natură. Și cum anul acesta, sustenabilitatea devine un stil din ce în ce mai actual, de ce să nu integrăm acest curent și în decorul nunții. Optează pentru simplitate, flori și materiale naturale, un decor bogat în vegetație, multe lumânări și ai un cadru boem pentru povestea ta de dragoste.
Very Perry, culoarea anului 2022 în decorul nunții tale
Despre Very Perry s-a spus că plasează viitorul într-o nouă lumină. Mai mult, despre această culoare s-a spus că este „culoarea perfectă pentru a transmite sentimente despre viitor.” Sună ca o potrivire perfectă pentru un decor de nuntă, mai ales că e o culoare foarte versatilă. Rămâne de văzut dacă își va găsi locul în povestea ta.
Nuntă cu decor Hollywood Style
Decapotabilă retro cu conserve agățate și plăcuță celebră Just Married? Dacă ideea te face să zâmbești acesta e „filmul” tău potrivit. Adaugă aranjamente imense și sofisticate de flori, jurăminte spuse în natură și artificiile sunt detalii dintr-un decor de nuntă specific Hollywoodian. La un decor atât de sofisticat, îți recomandam ținute pe măsură… o rochie sirena pentru Ea și un tuxedo clasic negru, cu papion pentru El.
Decor de nuntă Disney
Știm că poveștile nu sunt chiar rupte de realitate, dar o fată poate să viseze nu-i așa? Rochie amplă cu crinolină, tiara, sfetnice de cleștar, o sală de bal și un dans al mirilor ca într-o poveste regală. Dacă simți ca ți-ai găsit prințul sau prințesa, organizează o nuntă de basm ca cele din filmele Disney.
Odată ce ai decis ce stil vibrează cu inima ta, #Floral va fi alături de tine și va crea un decor dincolo de așteptări. Ne place factorul „WOW” în decorul de nuntă așa că vrem să aflăm ce îți dorești ca să-ți depășim așteptările. Pentru că atunci când luminile se vor stinge și muzica se va opri, să rămâi cu satisfacția absolută că totul a fost impecabil și fericirea fără margini.